• Care sunt cele mai cunoscute și frecvente 10 mituri despre implanturile dentare în stomatologia modernă actuală?

  • Care sunt avantajele implantului dentar cu inserare post-extracțională imediată? Se poate pune un implant în aceeași ședință după ce s-a făcut extracția unui dinte sau rest radicular? Care sunt condițiile în care acest lucru se poate face?

  • De multe ori pacienții aleg un implant doar după costuri, mergând pe ideea că toate fac același lucru, ce poate fi diferit la ele?... e corect sau nu? Eu am văzut în 20 de ani pacienți, ai mei sau ai colegilor, cu tot felul de modele de implanturi, așa că cred că aș putea să-mi dau cu părerea.

  • Care sunt toate etapele pentru a avea succes la inserarea unui implant dentar? Cât durează până e gata o coroană pe implant? Implantul dentar devine din ce în ce mai accesibil și mai des întâlnit ca variantă de tratament în stomatologia actuală.

  • Operația de sinus lift este o manoperă chirurgicală stomatologică care presupune adiția de masă osoasă la nivelul peretelui inferior al sinusului maxilar pentru a permite inserarea unor implanturi dentare.

  • Pierderea unui implant dentar prin "respingere" de către organismul pacientului este la ora actuală ceva ce se poate întâmpla extrem de rar, mai corect... aproape imposibil.  În ultimii ani materialele din care sunt realizare implanturile dentare sunt titan, zirconiu, sau ceramică... cele mai folosite sunt din titan urmate de titan și oxid de zirconiu (Straumann Roxolid) și foarte rar din ceramică (Straumann Pure).

  • Având o istorie de peste jumătate de secol, compania Straumann s-a impus ca unul dintre liderii mondiali în domeniul implanturilor dentare. Reputația sa se bazează pe inovații constante și rezultate clinice dovedite în timp. În 1954, la Waldenburg, Elveția, se puneau bazele fabricii Straumann, iar în anii 1980 devine lider mondial în implanturi de osteosinteză.

  • Implantologia orală este metoda de tratament devenită un standard în stomatologia modernă. Implanturile dentare sunt recomandate și utilizate pe scară largă ca alternativă modernă la protezarea clasică, cea prin punți sau odioasele proteze acrilice. Acestea oferă estetică, funcționalitate și stabilitate superioară aprope naturală și nu afectează dinții vecini.

  • Ce nu trebuie nu faci și cât timp după o intervenție de chirurgicală orală (extracție dinți mai ales molari de minte, operații de parodontologie, rezecție apicală, inserarea de implanturi dentare)?

  • Acum mai bine de 15 ani când eram în facultate învățasem că la pacienții diabetici soluțiile de tratament bazate pe implanturi dentare sunt un eșec. Între timp lucrurile s-au schimbat radical, și da, se pot pune implanturi la persoane cu diabet cu o rată de succes extraordinar de mare de succes.

  • Osteoporoza este o afecțiune metabolică osoasă care apare în general la femei după vârsta de 45-50 de ani dar se întâlnește mai des după instalarea menopauzei. Cum procentul pacientelor care au osteoporoză este de peste 20% iar aceasta afectează structura osului, se pune întrebarea dacă aceste paciente pot beneficia de implanturi dentare?

  • Se pot face intervenții stomatologice sângerânde (extracții), sau se pot pune implanturi dentare la pacienții care au tratamente cu medicamentele anticoagulante sau antiagregante plachetare recomandate de către cardiolog? 

  • Se pot pune implanturi la pacienții care suferă de parodontoză? Răspuns corect: DA. Indiferent de stadiul de evoluție al bolii parodontale, se pot pune implanturi dentare cu o rată de succes asemănătoare cu cea a pacienților sănătoși.

  • Tehnica protezării fixe pe mai multe implanturi dentare, cunoscută ca “All on 4” sau “All on 6”, a fost inventată în anii '80 și se bazează pe principii apărute și acceptate încă din anii ’60. După anul 2000 s-au adus multe îmbunătățiri acestui protocol, iar în prezent majoritatea producătorilor dezvoltă sisteme proprii bazate pe acest principiu, cu denumiri diferite.

  • Este normal să apară umflătură după inserarea unui implant dentar? Cât de mare? Pentru cât timp? Când apare și care sunt cauzele umflăturilor apărute la implanturile dentare?