Care sunt tratamentele ce se pot face la gravide și în ce perioade ale sarcini? Care sunt recomandările stomatologice pentru mame în sarcină și după?

Există o idee veche și foarte des întâlnită cum ca femeile însărcinate nu pot merge la stomatolog. Nimic mai greșit. In perioada sarcinii creste riscul apariției sau evoluției cariilor dar și apariția gingiilor foarte sensibile și inflamate, iar din acest motiv vizitele la dentist e recomandat sa fie chiar mai dese în perioada sarcinii.

In primul trimestru de sarcină:

  • nu se fac radiografii dentare;
  • se evită la maxim procedurile care implică folosirea substanțelor anestezice;
  • se pot realiza fără probleme detartraj și periaj dentar.

In trimestrul doi de sarcină:

  • se evită cât de mult se pot radiografiile dentare;
  • se pot face intervenții care necesită folosirea substanțelor anestezice;
  • se pot face extracții, obturații;
  • este perioada în care trebuie rezolvate problemele mai grave apărute în primul trimestru sau cele care au potențial de agravare în trimestrul trei.

In trimestrul trei de sarcină:

  • se evită tratamentele lungi sau posibil ușor dureroase deoarece pot declanșa travaliul;
  • ședințele de tratament trebuie să fie scurte, iar poziția scaunului adaptată situației.

In perioada postnatală / alăptare, se pot efectua orice fel de tratamente stomatologice, doar că dacă implică folosirea substanțelor anestezice se întrerupe alăptarea directă de la sân pentru 24 ore minim (48 de ore recomandat).

Recomandări stomatologice în sarcină:

  • spală-te pe dinți de două ori pe zi;
  • folosește ață dentara o dată pe zi;
  • folosește o pastă de dinți cu fluor;
  • folosește o periuța de dinți cu capul mic;
  • folosește guma de mestecat cu xylitol pentru neutralizarea acidității;
  • programează vizite la dentist mai dese;
  • pe scaunul stomatologic nu stați picior peste picior, vă îngreunează circulația normală a sângelui;
  • încearcă sa fi relaxată la stomatolog;
  • dieta echilibrată cu fructe și legume și cantități crescute de apă.

In primul trimestru cel mai des vomitatul poate fi foarte agresiv cu dinții tăi, așa că evită sa te speli pe dinti o oră după ce ai vomitat dar folosește imediat ce ai terminat o apă de gură fără alcool dar cu conținut mare de fluor.

Odată cu nașterea, problemele din sarcină se pot agrava pentru că multe proaspete mămici sunt prea obosite ca să mai aibă grijă și de dinți... așa că măcar un spălat pe dinți și clătit cu niște apă de gură ar fi perfect.