Care este tratamentul de urgență pentru un abces dentar la un adult sau la un copil? Ce poți face ca umflătura și durerea să dispară cât mai repede până poți ajunge la stomatolog?

Pentru a putea ține sub control un abces dentar până ajungi la medic, sunt câțiva pași simpli pe care îi poți face:

  • igienă cât se poate de bună, cu folosirea unei ape de gură (Listerine);
  • eliminarea mâncării intrate în dintele cariat, mâncare care formează ca un dop și împiedică eliminarea puroiului pe acolo, cu o scobitoare sau ac de seringă steril;
  • dacă pe gingie s-a format deja un punct alb mai umflat sau o zonă mai umflată, se înțeapă cu un ac de seringă steril exact în moț sau zona cea mai proeminentă, de cele mai multe ori zona nu mai prezintă sensibilitate iar după aceasta se apasă blând pe gingia din zonă pentru a elimina cea mai mare parte a secreției purulente acumulate;
  • evitarea consumului de lactate, care sunt propice proliferării florei bacteriene
  • administrarea de urgentă a unui antibiotic cu efect pe flora din cavitatea bucală (Augmentin, Zinnat);
  • administrarea unui antiinflamator/antidurere (Nurofen, Ketonal);
  • programarea de urgență la un medic dentist;
  • efectuarea unei radiografii pentru zona cu probleme (va fi foarte utilă când ajungi la stomatolog).

Aceste sfaturi sunt utile atât pentru adulți dar și pentru copii, la cei mici de multe ori viteza cu care apar și dispar abcesele dentare este mai mare, iar cauzele în general sunt dinții de lapte cariați care urmează să se schimbe în următoarea perioadă.

La adulți abcesele nu cedează neapărat foarte repede, de multe ori este nevoie de 24-48 de ore de antibiotic ca să înceapă să se vadă efectele... și au tendința inițial să se întindă destul de mult.