Acum mai bine de 15 ani când eram în facultate învățasem că la pacienții diabetici soluțiile de tratament bazate pe implanturi dentare sunt un eșec. Între timp lucrurile s-au schimbat radical, și da, se pot pune implanturi la persoane cu diabet cu o rată de succes extraordinar de mare de succes.

Care sunt riscurile unei intervenții la un pacient diabetic?

  • în general există o sângerare mai abundentă, dar care nu creează probleme în timpul operației;
  • vindecarea inciziei chirurgicale se poate face ceva mai greu, se vor tine firele de sutură un timp mai mare;
  • riscul de infecție este ușor crescut, dar sub un tratament adecvat cu antibiotice sistemice pe o perioadă mai mare nu există riscuri ulterioare.

Care sunt condițiile pentru reușită unui implant dentar la un pacient diabetic?

  • pacientul să aibă valori stabile ale glicemiei;
  • pacientul să respecte tratamentul prescris pentru diabet;
  • folosirea unui sistem cât mai avansat de implanturi, pentru care există studii făcute la pacienții diabetici, așa cum este cazul sistemului Straumann Roxolid SLActive, cel pe care îl folosesc pentru asemenea cazuri;
  • respectarea cu strictețe a tratamentului medicamentos și a indicațiilor post-chirurgicale.

În anumite situații se pot folosi modele de implanturi dentare Straumann Roxolid ca cele Soft Tissue Level pentru care nu este nevoie să se face decât o mică incizie circulară, nu mai este nevoie de incizia liniară clasică, iar vindecarea gingiei se va face direct în jurul sistemului, fără să mai fie nevoie de sutură.

La ora actuală, conform studiilor implanturile dentare Straumann Roxolid SLActive inserate pacienților diabetici, prezintă aceleași rezultate clinice favorabile precum in cazul pacienților sănătoși.

- Cabrera-Domínguez J. A prospective, two-year clinical trial of titanium-zirconium alloy implants (Roxolid® Straumann®) with hydrophilic surface (SLActive®) in patients with Type 2 Diabetes Mellitus. Data presented during the EAO 2017.
- Global report on diabetes. World Health Organization 2016, ISBN 978 92 4 156525 7
- Projections of global mortality and burden of disease from 2002 to 2030. Mathers CD, Loncar D. PLoS Med, 2006, 3(11):e442.