Mergi la conţinutul principal

De ce am renunțat la Orange după aproape 20 de ani?

De ce am renunțat la Orange după aproape 20 de ani?

Am avut telefon mobil din anul 1 de facultate, dacă țin eu bine minte... am fost doar abonat Dialog ulterior Orange la telefonie mobilă... eu, părinții, prietena/soția... am avut abonamente de voce/date dar și abonamente dedicate de date/internet... până în noiembrie 2019, adică 19 ani și 8 luni...

Dar de ce am renunțat după atâția ani, la poate cea mai bună rețea de telefonie mobilă din România? ce mi-a plăcut dar mai ales ce nu mi-a plăcut, sau ce anume m-a făcut să iau o decizie atât de radicală?

Ce mi-a plăcut de am stat atâția ani ca abonat Orange?

  • calitatea serviciilor din punct de vedere tehnic (putere semnal);
  • acoperirea oferită, chiar dacă în unele zone turistice nu foarte izolate au fost probleme întotdeauna (Valea Azugii, drumul spre Piatra Arsă, Valea Oltului, zona Cheia, drumul spre Cascada Bigăr...).

Ce nu mi-a plăcut la Orange niciodată... ?

  • ofertele proaste pentru abonații existenți, mult mai bune pentru cei noi;
  • reducerile mici la telefoane blocate în rețea luate ca abonat dar cu prelungirea abonamentului pentru 24 luni, actualizarea softului (Android) din ele foarte lent;
  • suport clienți foarte slab, durează o veșnicie să prinzi un operator asta dacă ști calea de navigare prin meniu, bine că nu prea am avut nevoie des, că de fiecare dată simțeam că-mi crește tensiunea...
  • răspuns la solicitările trimise pe email după minim 15 zile asta dacă ajungea la ce departament trebuia;
  • orice modificare dorită în perioada contractuală se bloca în nu se poate "pentru că sunteți în perioada contractuală", "reveniți cu cererea în ultimile 3-6 luni de contract";
  • nu am putut migra abonamentul la o viteză de internet 4G+ niciodată, pentru că... nu se putea decât la abonamentele foarte scumpe... nu conta că abonamentul plus opțiunile atașate lui depășeau 20 euro;
  • abonamentele dedicate de date, scumpe raportate la traficul oferit;
  • atitudinea că dacă nu ai un abonament scump (nu știu ce însemna scump, că plăteam aproximativ 20 euro/lună) nu ești important;
  • în general ca abonat persoană fizică nu ești important pentru ei, dacă eram firmă, discuția era alta;
  • cartele SIM care trebuiau schimbate aproape în fiecare an pentru că cedau.

Ce m-a făcut să gândesc să renunț la serviciile Orange?

  • în ultimul an și jumătate, măcar o dată pe lună, am fost sunat pentru a mi se oferi un abonament de internet fix cu viteza de 1GB, doar că la adresa mea de acasă rețeaua Orange/Telekom nu putea susține decât 100 MB, dar cine să verifice înainte să sune... și tot insistau că ei îmi oferă 1000 pe o rețea de 100, că nu e vina lor că rețeaua nu poate...; aceeași situație și la soție;
  • închiderea unui abonament vechi de date pe care nu-l mai foloseam a fost imposibilă, pentru că ... eram în perioadă contractuală, chiar dacă folosiseră niște date de identificare foarte vechi pe ultimul contract de prelungire, date care nu mai erau valabile la prelungire... (când am plecat am văzut că nu a fost nici un cost suplimentar pe factura finală), deci vrăjeală;
  • picătura finală a fost modificarea (creșterea) unilaterală de către Orange a abonamentului de bază, și ulterior imposibilitatea de a mai folosi niște opțiuni atașate lui, dar pe care eram obligat să le mai plătesc încă 9 luni (erau în perioadă contractuală, din nou aceeași vrăjeală ieftină) și nu erau decât 11 euro/lună opțiunile pe care nu le mai puteam utiliza...
  • perioadele așa zis contractuale de care tot se legau erau pur modificări de abonament vechi la care nu luasem nici un telefon sau alt echipament subvenționat, deci care conform legii, nu se punea... dar operatorii sau consultanții din magazine nu țineau cont de asta.

Cum s-a terminat? Simplu... m-am portat cu abonamentele mele, și ale familiei la Vodafone, unde am primit niște oferte foarte bune, mai ales că suntem abonați UPC (au fost drăguți și au mers pe familie nu doar pe titular)... Iar la factura finală generată de Orange am aflat că pentru nici unul din cele 4 abonamentele care eram amenințat cu "în perioadă contractuală" nu am avut de achitat nici un leu despăgubiri... deci fără alte comentarii.

Am ales Vodafone, sper ca surprizele neplăcute să fie mai rare, primele impresii deocamdată sunt ok, dar vom vedea în timp ce și cum... voi reveni cu păreri într-un articol viitor.