Extracție dinte de lapte

Stomatologie copii | Extracție dinte de lapte copil

Dinții de lapte au un rol important în alimentația copilului cât și în procesul de dezvoltare normală ulterioară a dinților definitivi dar și a oaselor maxilare.

Din această cauză se recomandă păstrarea dinților de lapte cât mai mult cu putință până la înlocuirea lor cu cei permanenți. Extracția prematură a acestora poate duce la anomalii de poziție a dinților definitivi, fiind nevoie de cele mai multe ori de tratamente ortodontice ulterioare.

Dinții de lapte se extrag doar în următoarele cazuri:

  • sunt mobili, datorită resorbției normale a rădăcinii – extracția se face în momentul în care gradul de mobilitate este foarte mare și încurcă la mâncat;
  • au carii complicate, care nu mai pot fi tratate corect și care întrețin infecții/abcese locale care nu mai pot fi tratate;
  • sunt cauza unor abcese repetate care pun în pericol mugurele în dezvoltare a dintelui definitiv;
  • au suferit leziuni traumatice în urma unor lovituri sau căzături: fracturi radiculare, luxații dentare complete;
  • produc tulburări de erupție ale dinților permanenți rămânând pe arcadă, iar cei definitivi nu au loc să apară la locul lor.

Pentru extracția unui dinte de lapte este nevoie de anestezie locală realizată cu spray anestezic cu lidocaină dacă este un dinte sau rest radicular care se scoate ușor și rapid sau de anestezie locală prin injecție folosind ace mai mici și mai fine decât la adulți, dacă rădăcinile sunt mai mari sau se estimează că o să fie o extracție puțin mai complicată.